Cum puteți verifica validitatea misiunii dvs

Misiunea este o structură destul de complicată, iar participanții fac adesea greșeli atunci când pregătesc o misiune. Puteți folosi instrumentul de verificare pentru a verifica dacă Misiunea conține erori.

Din fereastra principală a Misiunii, faceți click pe „Verificare” și selectați „Validare misiune”. Sistemul va efectua o verificare și va redacta un raport. În cazul în care conține erori, fiecare eroare va fi descrisă în detaliu.

QCheck_01

În cele ce urmează vom trece în revistă principalele tipuri de erori și modurile în care le puteți elimina.

1. Din segment lipsește un punct de verificare

Una dintre cele mai întâlnite erori este absența unui punct de verificare pentru un anumit segment. De obicei, aceasta conduce la două erori importante:

Mesaj de eroare

Fiecare segment trebuie să aibă un punct de verificare, care fie permite accesul la următorul segment, fie încheie misiunea. Următoarele segmente nu au puncte de verificare:
<Denumire segment>
Fiecare segment trebuie să fie accesibil. Următoarele segmente nu sunt accesibile:
<Denumire segment>

QCheck_02

Cum pot vedea aceste erori

În lista de elemente a Misiunii, aceste erori pot fi identificate prin următoarele:

  1. În segmentul problematic, niciunul dintre articole nu conține marcajul caracteristic al unui punct de verificare (steag sau cheie).
  2. Segmentul care nu se deschide nu include simbolul cheie pe pictogramă.

QCheck_03

Soluție

Trebuie să definiți un punct de verificare pentru segmentul specificat în prima eroare. Pentru a face acest lucru:

  1. Faceți clic pe pictograma viitorului punct de verificare.
  2. În fereastra nouă, setați parametrii

QCheck_04

QCheck_05

Ca urmare a acestei operațiuni, eroarea va dispărea:

QCheck_06

2. Segment fără conținut

Uneori, atunci când creați o Misiune, mai rămân unele segmente inutile. A se vedea exemplul de mai jos:

QCheck_07

Atunci când validați o Misiune, un astfel de articol va genera două erori:

Mesaj de eroare

Fiecare segment trebuie să aibă un punct de verificare, care fie permite accesul la următorul segment, fie încheie misiunea. Următoarele segmente nu au puncte de verificare:
<Denumire segment>
Fiecare segment trebuie să fie accesibil. Următoarele segmente nu sunt accesibile:
<Denumire segment>

Soluție

Eliminați segmentul inutil. Pentru a face asta, deschideți meniul segmentului și selectați operațiunea „Eliminare”.

QCheck_08

3. Referință ciclică (în buclă)

O referință ciclică poate apărea dacă selectați segmentul anterior în locul celui următor atunci când setați parametrii pentru punctele de verificare. În cele ce urmează veți putea vedea un exemplu de eroare de acest tip – segmentul 2 a fost selectat în locul segmentului 4:

QCheck_09

Atunci când validați misiunea, sistemul va identifica două erori:

Mesaj de eroare

Fereastra cu notificarea de eroare va conține nu doar text, ci și o ilustrație care va indica, marcată cu roșu, bucla creată.

Fiecare segment trebuie să fie accesibil. Următoarele segmente nu sunt accesibile:
<Denumire segment>
Misiunea nu permite bucle circulare. Următorul segment conține bucle:

QCheck_10

Soluție

Deschideți secțiunea de proprietăți a ultimului segment colorat în roșu (1) și indicați segmentul următor din listă (2). În cazul nostru, acesta este punctul de verificare al segmentului „3. În mijloc”.

QCheck_11

4. Lipsa zonei de declanșare

O altă eroare posibilă este cauzată de lipsa zonei de declanșare pentru unul sau mai multe puncte ale Misiunii. Aceasta apare, de obicei, atunci când zona de declanșare a articolului este ștearsă din greșeală.

Mesaj de eroare

Fiecare atracție turistică trebuie să aibă cel puțin o zonă de declanșare. Următoarele atracții turistice nu au nicio zonă de declanșare:
<Denumire Atracție turistică>

Soluție

Trebuie să adăugați o zonă de declanșare la articolul care nu include una.

  1. Cu ajutorul denumirii indicate în notificarea de eroare, găsiți articolul în listă și marcați-i linia (1). Acest articol va apărea marcat și pe hartă.
  2. Selectați instrumentul de creare a zonelor de declanșare.
  3. Faceți clic pe punctul de pe hartă unde va fi noua zonă de declanșare.

QCheck_12

Dacă este cazul, corectați dimensiunea și locul zonei de declanșare și salvați modificările.

5. Vizibilitatea nu este setată la „Oricine”

Dacă nu modificați setările implicite de vizibilitate în timpul creării unei Misiuni, astfel de erori nu vor apărea. Ele apar doar dacă articolele Misiunii sau versiunile lor lingvistice sunt setate manual.

Verificarea misiunii pentru identificarea erorilor include și vizibilitatea tuturor punctelor Misiunii. Vizibilitatea tuturor punctelor Misiunii și a poveștilor lor (versiuni lingvistice) trebuie setată pe „Oricine”. În același timp, vizibilitatea misiunii în sine poate fi setată ca „Doar utilizatorii cu cod de acces” sau „Nimeni”.

5.1. Mesaj de eroare cu privire la configurarea punctului de oprire al unei misiuni

În Misiune sunt permise doar atracțiile turistice complet publicate și care includ povestiri. Următoarele atracții turistice conțin erori:
<Denumire obiect> nu a fost publicată.

Soluție

Trebuie să găsiți punctul specificat în notificarea de eroare și să-i setați vizibilitatea pe „Oricine”.

QCheck_13

5.2. Eroare cu privire la configurarea povestirii a unui punct de oprire

În Misiune sunt permise doar atracțiile turistice complet publicate și care includ povestir. Următoarele atracții turistice conțin erori:
<Denumire obiect> nu include o povestire publicată în limbile:
<Limbă>.

Soluție

Trebuie să găsiți punctul specificat în notificarea de eroare, să-i deschideți secțiunea de proprietăți și să-i setați vizibilitatea pe „Oricine”.

QCheck_14

6. Punctul de verificare nu include un test pentru una dintre limbi

Uneori, o astfel de eroare rezultă din traducerea Misiunii în alte limbi.

În timpul procesului de verificare, sistemul se asigură că structura principală a Misiunii nu este afectată. Dacă punctul de verificare folosește un test ca și cheie pentru deschiderea segmentului următor, testul trebuie inclus în toate limbile în care a fost tradus punctul de verificare.

Mesaj de eroare

Fiecare punct de verificare condiționată trebuie să aibă o condiție validă. Următoarele puncte de verificare conțin erori:
<Denumire punct de verificare>
Testul nu este definit pentru acest punct de verificare în limbile:
<Limbă>.

Soluție

Trebuie să adăugați testul la versiunea lingvistică a punctului de verificare. Pentru a face aceasta:

  1. Deschideți secțiunea de proprietăți a punctului de verificare.
  2. Deschideți fila limbii indicate în notificarea de eroare.
  3. Creați un test.

QCheck_15

7. Nu există o descriere a obiectului într-una din limbile Misiunii

O altă eroare care poate apărea atunci când traduceți Misiunea în mai multe limbi este că unele elemente ar putea rămâne netraduse. Sistemul verifică apariția unor astfel de erori.

Mesaj de eroare

În această misiune sunt permise doar atracțiile turistice complet publicate și care includ povestiri. Următoarele atracții turistice conțin erori:
<Denumire obiect> nu include o povestire în limbile:
<Limbă>.

Soluție

Creați și completați versiunea lingvistică a articolului specificat în notificarea de eroare.

QCheck_16

8. Nu există o Linie de încheiere pentru una dintre limbile Misiunii

Atunci când traduceți o Misiune în alte limbi, este posibil să uitați de Linia de încheiere.

Mesaj de eroare

Linia de încheiere a misiunii există pentru câteva limbi și, prin urmare, trebuie să apară în toate limbile publicate. Linia de încheiere a misiunii nu există în limbile:
<Limbă>.

Soluție

Trebuie să adăugați Linia de încheiere în versiunea lingvistică specificată în notificarea de eroare. Pentru a face aceasta:

  1. Deschideți secțiunea de proprietăți a Misiunii.
  2. Deschideți fila pentru limba specificată.
  3. Adăugați o Linie de încheiere.

QCheck_17

În cazul în care v-ați confruntat cu probleme care nu sunt descrise în acest articol, contactați Echipa de asistență.